Credințele limitative: bariere invizibile în calea succesului

Înainte să pornesc pe drumul antreprenoriatului, nici măcar nu știam cât de multe convingeri mă țineau pe loc. Credeam că trebuie să fiu „perfect pregătită” înainte să încep, că succesul vine doar dacă ai resurse financiare mari sau că antreprenorii de succes au ceva special – un talent înnăscut, o idee genială sau un context favorabil.

Însă, pe măsură ce am evoluat, am realizat că aceste gânduri nu erau realități, ci doar credințe limitative – bariere invizibile pe care mintea mea le ridica și care îmi influențau deciziile, fie că realizam sau nu.

Ce sunt credințele limitative?

Credințele limitative sunt acele convingeri adânc înrădăcinate care ne spun ce putem sau nu putem face, ce este posibil și ce nu. De multe ori, nici măcar nu le punem la îndoială, pentru că le-am preluat de-a lungul vieții din familie, din societate, din experiențele trecute sau chiar din fricile noastre.

Ele se ascund în fraze precum:

  • „Nu sunt suficient de bun pentru asta.”

  • „Trebuie să am mai multă experiență înainte să încep.”

  • „Oamenii ca mine nu reușesc în afaceri.”

  • „Dacă nu am siguranță financiară, mai bine nu risc.”

  • „Nu sunt genul de persoană care să vorbească în public.”

Problema nu este doar că aceste convingeri există, ci că ele devin realitatea noastră. Când credem ceva cu tărie, acționăm (sau nu acționăm) în conformitate cu acea credință, și astfel ne auto-sabotăm fără să ne dăm seama.

Cum mi-am dat seama că mă limitam singură

Când am vrut să lansez prima mea afacere, m-am lovit de o frică puternică: „Dacă nu sunt suficient de bună și eșuez?”. Această frică m-a ținut pe loc luni de zile. Analizam fiecare detaliu, încercam să perfecționez fiecare aspect înainte de a face primul pas. Însă, într-o zi, mi-am dat seama că niciodată nu voi fi 100% pregătită și că singura cale de a învăța este să încep.

A fost un moment de eliberare. Nu pentru că frica a dispărut, ci pentru că am ales să nu-i mai dau puterea de a mă controla. Și atunci am realizat cât de multe decizii, oportunități și experiențe sunt influențate de credințele pe care ni le formăm despre noi înșine.

Cum identifici și depășești credințele limitative

  1. Conștientizează-le – Primul pas este să le identifici. Observă ce gânduri îți vin în minte când te gândești la un obiectiv important. Ce îți spui când ești pe punctul de a încerca ceva nou? Dacă aceste gânduri sunt mai degrabă descurajante decât motivante, cel mai probabil ai de-a face cu o credință limitativă.

  2. Pune-le sub semnul întrebării – Odată ce le-ai identificat, întreabă-te:

    • Este această credință 100% adevărată?

    • Există oameni care au reușit în ciuda acestui obstacol?

    • Ce dovezi am că acest lucru chiar mă limitează?

    • Cum ar arăta realitatea dacă nu aș mai crede asta?

  3. Înlocuiește-le cu credințe constructive – Nu este suficient doar să elimini o credință limitativă, trebuie să o înlocuiești cu una care te ajută să crești. Spre exemplu, în loc de „Nu sunt suficient de bun pentru a fi antreprenor”, îți poți spune „Pot învăța și mă pot adapta pe parcurs, la fel ca oricine altcineva”.

  4. Acționează în ciuda lor – Cel mai puternic mod de a destrăma o credință limitativă este să acționezi împotriva ei. Dacă ai convingerea că nu poți vorbi în public, începe prin a vorbi în fața unui grup mic. Dacă crezi că nu ești pregătit să începi o afacere, începe cu un proiect mic, doar ca exercițiu. Experiența directă este cea care rescrie cel mai eficient ceea ce crezi despre tine.

  5. Înconjoară-te de oameni care te susțin – Mediul în care te afli poate întări sau poate destrăma credințele tale limitative. Dacă te înconjori de oameni care cred în potențialul tău, care îți arată că succesul este posibil și care te inspiră, vei începe să vezi și tu lucrurile diferit.

Antreprenoriatul: un exercițiu continuu de depășire a limitelor

Antreprenoriatul nu este doar despre strategii și planuri de afaceri, ci și despre mindset. Fiecare etapă a unei afaceri vine cu propriile provocări mentale, iar succesul nu depinde doar de cât de bine știi să faci lucrurile, ci și de cât de mult crezi că poți să le faci.

În cadrul cursului nostru de inițiere în antreprenoriat, abordăm în mod practic acest subiect, ajutând participanții să identifice și să rescrie convingerile care îi țin pe loc. Pentru că uneori, cel mai mare obstacol nu este lipsa resurselor, a cunoștințelor sau a experienței, ci barierele pe care ni le punem singuri.

Tu ce credințe limitative ai avut și cum le-ai depășit?

Articol scris de Alina Rotariu

Mentor, Trainer și Coach pentru Antreprenori

ARC Training & Consulting

Previous
Previous

Lean Start-Up: Cum să Construiești un Business Fără să Pierzi Resurse

Next
Next

Gândire critică și luarea deciziilor în antreprenoriat